Romania a incheiat Europenele de Juniori si Tineret din Polonia cu 20 de medalii

România a încheiat Campionatele Europene de haltere pentru juniori şi tineret (U23) de la Zamosc (Polonia) cu un bilanţ de 20 de medalii, dintre care 8 de aur, 4 de argint şi 8 de bronz.

România a participat cu un lot de 15 sportivi, 4 băieţi şi 7 fete la juniori, trei băieţi şi o fată la Under-23. Ultimul reprezentant al ţării noastre a fost Andrei Mircea Roman, la Under-23, cat. 105 kg, care s-a clasat sâmbătă pe 5 la smuls, cu 156 kg (a ratat două încercări), pe 6 la aruncat, cu 185 kg (alte două tentative irosite), terminând pe 5 la total, cu 341 kg.

Juniorii au cucerit 15 medalii, 5 de aur, 4 de argint şi 6 de bronz, iar tineretul a câştigat 5 medalii, 3 de aur şi 2 de bronz.

In urma clasamentelor finale, sportiva Sorina Hulpan, tripla campioana europeana de tineret, in limitele categoriei 63 Kg, a fost declarata cea mai buna halterofila a competitiei, la aceasta categoriei de varsta, in timp ce, junioarele noastre au castigat trofeul pentru clasarea pe locul 4, pe echipe.

La juniori, Marian Cristian Luca (56 kg) a luat bronz la smuls şi aruncat, Valentin Ionadi Iancu (56 kg) a luat argint la aruncat, Paul Dumitraşcu (69 kg) a câştigat două medalii de aur, la aruncat şi total, Raluca Andreea Olaru (58 kg) a cucerit aur la smuls, argint la aruncat şi total, iar Andreea Penciu (58 kg) a obţinut argint la smuls şi bronz la aruncat şi total, Alexandra Alexe (69 kg) şi-a adjudecat două medalii de aur, la smuls şi total, plus una de bronz la aruncat, în timp ce Maria Grigoriu (63 kg) a luat bronz la aruncat.

La Under-23, cele trei medalii de aur au fost aduse de Sorina Hulpan (cat. 63 kg), iar cele două de bronz au fost cucerite de Ilie Constantin Ciotoiu (56 kg) la aruncat şi Doru Ilie Stoian (85 kg) la smuls.

Felicitari tuturor sportivilor si intreg staffului!

Sursa – Agerpres

2018-10-28T15:15:03+00:00

Leave A Comment